Verde

 

    Culoarea vieții, a inimilor tăinuite în adâncurile munților de gânduri ucigașe. Un fir de sevă este începutul oricărei vieți, oricărei împliniri. Secunda de puls pompează seva cu șiruri complicate de coduri în tăcerea unei soarțe încremenită de timp. Toate asperitățile hainei naturii încep ușor, ușor a se netezi, iar clipa cuprinsă de tăcerea timpului capătă culoare și murmur. Șoptește de teamă să nu doaboare liniștea echilibrului așternut de timp. 

       Dar ce ar fi viața fără curajul de a forța tăcerea să prindă glas? Ce ar fi natura fără setea continuă ce-i determină căutarea și prefacerea în trăinicie? Ce ar fi mugurele fără fluture și aripa fără aer? Ce ar fi muntele fără norul ce-i ține semeț fruntea învăluită în prospețime? Ce ar fi râul fără albie și susur? Dar Luna fără noapte și Soarele fără foc? Ce ar fi Oceanul fără forța valului și Marea fără culoare?

    Un impuls pornește întregul univers. În spatele său este forța, puterea de a începe, hotărârea de a mișca, de a crește.Un germen de idee pictează un întreg tablou, iar lipsa lui lasă culoarea să îmbrace un abis hâd. Dar verdele nu poate fi mințit, înlănțuie doar viața. Nicicând nu se agață de gândurile pustiite, de inimile împietrite sau de sufletele goale. Nobilă și profundă culoare, cu luciu transparent de smarald, de adâncimea unei mări nemăsurate, sclipitoare precum chipul oceanului privind la cer, caută febril doar viața.

    Sunt ființe ce fug din calea verdelui, se tem ca de o boaală fără remediu. Sunt suflete ce se tem de conexiunea pe care o are culoarea cu însăși rațiunea unei lumi în care haosul ar căpăta sens. Zbor, culme și cădere, luptă, biruință și înfrângere, bucurie și tristețe,  țipăt și gângurit, iubire și ură, toate conviețiuiesc într-un magic tablou dominat de aceeași culoare care țese miraculos clipa de început a vieții.