Mârțoaga la palat

 

 

Iapa noastră cea de dar se tot plânge în zadar,

Cum că-i iute ponegrită și oricine-i poartă pică,

Tot sătulă d’ uneltiri se trezești din simțiri,

Să dea fuga la palat, că-i nevoie de jurat

 

Își dă coama în două părți și se leagă la saboți,

Sprintenă pe trei copite, fuge pe căi ocolite,

Ba prin crâng să audă știri,

De la păsări din priviri,

Ba prin codru parfumat,

Ca să afle de împărat,

Dacă-i bun, viclean, nebun,

Dacă grajdul împărătesc este plin de prăsilet,

Ori de gloabe potcovite, nici istețe, nici zorite,

Și uite așa, trăgând copita,

Se trezește aiurita,

Drept în fața la palat

Cu străjeru infuriat,

Nu e unu, ci sunt doi

Cei mai neînțelepți slugoi,

Unu-i iepur cu copite și cu urechi înnegrite,

Altu-i un vulpoi codaș cu figură de poznaș,

Iepurele teleleu are-n cap coamă de leu,

Iar vulpoiul îmbătrânit are togă de zenit,

Este meșter la limbaj și din vorbe făurar

Cântărește din priviri iapa lungă, costelivă

Nu-i dă timp să spuie vorba,

Că-i trântește-n nas cu toga,

 

 Că oricine se trezi pe împărat a-l iscodi,

 Că orice ar vrea mârțoaga, alta-i treaba la palat,

Vii cu  nasu aplecat,

Nu te uiți la împărat,

Nici nu-i ceri audiență,

Că-ți dă iute penitență,

Nu cel mare împărat,

Ci doar asta urecheat,

Că e cald locșorul lui,

Nu-l cedează nimănui,

Dară iapa e bătrână,

Orice vorbă de mustrare

O primește cu sfidare,

Și de-i cumva suduită,

Saltă coama zgribulită,

Necheză mai nărăvaș,

Se transformă în arcaș,

Și-mi iți de lut nătângii,

De căzu poarta din chingii,

Și c-un sprint mai buclucaș,

Iat-o în față la slujbaș,

Ultim paznic la împărat,

Și dă scurt un nechezat,

Împăratul luminat este bou înaripat,

Rotunjor, bonom, c-un aer de filfizon,

Dă din aripi speriat să se salte din divan,

Însă burta lui crescândă este plină de osânză,

Gloaba începe a înșira vorbe lungi meșteșugite,

Cum c-o altă nechezată este acuma mai curtată,

Că-i ochi ager și bun

Și-l ascultă pe stăpân,

Iară ea, cea întâia din cireadă,

Stă umilă și beteagă,

Doar cu fân uscat și rânced,

Afară în gerul crâncen,

C-a slujit și flâmânzit,

În  tot zborul tinereții,

Iar acum, la bâtrânețe,

Se vrea șef peste fânețe,

Iară boul împărat,

O privește amuzat,

Ce-i urâtă și mârțoagă!

Ba, mai e și-un pic oloagă!

Nici la trap nu știe bine!

Scap eu iute acu de tine!

Inutilă și bătrână,

S-o alunge pe nebună!

Strigă grohăind din burtă:

Iapa asta este surdă!

Declară cu glas de somn

Împăratul bou cu aripi

Nici nu pot de ea să dorm!

Cu copita supurândă,

Înfuriată și flâmândă,

Iapa noastră cea bătrână

Se albi ca o smântână,

Cum? Nici nu-i vine în crezare

Că ăst bou înaripat se trezise împărat

 Prostovanul inutil,

Paricopitat debil

Judecă peste regat,

Cu un creier înecat

Te privește din divan,

 Prin monoclul curtezan,

Și când vrea să șadă drept,

Să privescă înțelept,

Cheamă doișpe măgari falnici,

În tot timpul rupți de harnici,

Să-l așeze pe spetează,

Ca să aibă mintea trează,

Iapa noastră cea de dar nu mai șade în zadar,

Ci din crupa rebegită îi trântește o copită,

Drept în fruntea de împărat,

Cu pecete înnobilat,

D- un imparicopitat.

 

Bou cu bou când se întâlnește,

Totul în jur se veștejește!

Dară-un bou înaripat

Și-o iapă de alungat

Fac războaie în regat!