Orașul foamei verzi
Ioana se plimba molatic prin labirintul de betoane al orașului. Din când în când, ridica privirea și mângâia cu gesturi gingașe norișorii cenușii adunați deasupra dolomiților. Apoi cobora printre grăbiții trecători și încerca să le vorbească. Ochiul său căuta cu tristețe un colț un în care să respire cu inima și sufletul. Moleșită de lumina fierbinte a soarelui, se așeză la umbra unui turn la fel de cenușiu ca orizontul orașului. Scoase din rucsac eșarfa plină de culoarea mătăsii pure și își acoperi tinerește capul cu părul înfierbântat de razele de foc ce făceau betoanele să clocotească precum niște cazane uriașe. Din oaza aceea de umbră citadină, începu să privească aproape resemnată puhoiul de furnici birocrate sau simple muncitoare, cum se îndrepta spre contractul său cotidian cu societatea. Minusculele făpturi, unele în salopete, altele în uniforme cenușii cu epoleți de praf de ciment, se îngrămădeau pe drumul larg. Cele dintâi alergau și-și lăsau în urmă sudoarea, cele din