Ascultă cum plesnesc mugurii copacilor!
Se aude un gând năvalnic printre ramuri. Șuieră, se joacă, se anină de petale, se preface-în floare, frunză și-ți zâmbește apoi ca fruct. Se arată doar în vis, la prima ivire a zorilor, în secunda fecundă ce umple pământul de freamăt. Poartă aripi ușoare de frunze proaspăt născute, abia ieșite din pânza transparentă a naturii. Pe frunte-i lucește o pecete de safir și se desprinde în mici scântei când se înalță spre culmi. Ochi nu are, dar, în dreapta și în stânga, îi atârnă simetric două mustăți ce se unduiesc asemeni crengilor de salcie plângătoare. Nu are formă, nu știi unde începe și unde se sfârșește. Un miros îmbătător de flori și polen te împresoară când îți stă aproape, și-i simți mustățile cum îți gâdilă creștetul. Apoi apar scânteile și totul se oprește. Crezi că a fost doar un vis. Gândul aduce cu sine amintiri de primăveri uitate, îngropate adânc în inimi. Se trezesc poznașe și-ți dezmiardă sufletul cu ochii hoinari ai bunicii, mâna cu pistrui și obrazul proaspă