Disociere
Încerc să fac o analiză a minții mele, a eului meu, ciudat de mut, de la o vreme. Îi pun întrebări și mă ignoră. Ceva sau cineva l-a rănit și acum s-a închis adânc într-o coajă de solzi cu multe straturi, care mai de care mai respingătoare. Efectul este cel dorit, să nu te apropii! Și mai ciudat este că, deși pare impenetrabilă cochilia, unele lucruri răzbat, dar eul face doar depozite. Nu disecă, nu se entuziasmează, nu scoate nici măcar o șoaptă. Încerc să-l provoc. Îi dau culori, parfumuri, senzații, sclipiri. Nimic nu are efect. Devine și mai tăcut, se retrage și mai mult. Mai cimentează un strat și încă unul. A lăsat vara să treacă și nu a spus nimic. Nu a părut nici nostalgic, nici vesel, nici măcar ironic din priviri. Încep să-l spionez, poate înțeleg ce se petrece. Cum e posibil să nu vibreze la primele semne ale toamnei? Îngrijorarea mea crește pe măsură ce vara pleacă. Nicicând nu a fost atât de absent. Mă lasă singură în toate împrejurările. Se simte oare ignorat? El!!1?To