Paradis Personal

 Era o dimineață răcoroasă de vară. În dulcea intimitate a locuințelor de la bloc, sălășluia liniștea, o adormire profundă în zorii unei zile de vară uitată. Blocul păstra în orice anotimp un miros de pereți plângători, de tencuială veche, amestecat cu un miros impersonal de instituție. Deși era acasă, totuși parcă zidurile subțiri, care despărțeau apartamentele te făceau cumva să crezi că nu ești stăpânul absolut al intimității camerei în care te afli singur. În orice moment, se auzea un zgomot înfundat, strănutul sever al vecinului, sforăitul tumultos al lui Domnul Luca, clicul întrerupătorului din vecini sau apa trasă la baie.       Uneori, noaptea, când tot blocul era cuprins de întuneric și vise, îmi plăcea să ascult pașii târșâiți ai vecinei din apartamentul de sub noi cum se plimbă din cauza durerilor ce-i săgetau piciorul. Eram copil, nu prea știam ce înseamnă durerea ce te chinuie nopți de-a rândul. O asociam cu genunchii mei zdreliți, destul de des, pe asfaltul din fața blocu

       Ioana își pieptăna parul arămiu în fața oglinzii. Măsuța de toaletă era așezată în colțul camerei, lângă geam. Așa că putea să vadă, în cristalul oglinzii, jocul păsărilor pe ramurile teiului, bătrân dintotdeauna.      Superba piesă, străjuită de rame de bronz încrustate cu arabescuri și o explozie de flori de câmp, era moștenire de la mama. În fapt nu știa sigur, dar, de fiecare dată când privea spre colțul semi umbrit al camerei își vedea mama așezată la măsuța de toaletă, pieptădându-și părul cu mișcări gingașe. Copil fiind, Ioana adora să se așeze în locul favorit al mamei, pe scăunelul Ludovic cu picioare de leu și pernuță din tapiserie de mătase vernil. Desfăcea sipetul micuț în care-și ținea mama comorile, o pereche de cercei și un colier de perle, dăruite de tatăl său în perioada de logodnă, inelul cu piatră de turcoaz moștenit de la bunica, o brățară de argint filigranat și cinci pietricele cu suprafață neregulată, topaz, chihlimbar, jad, onix, smarald. Mama avea poveșt