Înfruntă cotidianul!
M-am trezit de dimineață cu gândul să privesc pe geam înainte de a pleca la serviciu. De ce aș avea un asemenea gând? E dorința și modul meu de a mă elibera de fantasmaticul stres cotidian și de a respira optimismul unui nou început. Căci fiecare zi este acest crud fir de iarbă ce se înalță sau se ofilește. Am lăsat aburul cald al cafelei să-mi inunde chipul și am privit prin el în zare orașul pregătit de o nouă zi. Pașii pe asfalt erau rari și grăbiți. Ecoul ajungea până la urechea mea sensibilă. Încercam să ghicesc cine s-ar putea trezi așa de dimineață, la prima geană de lumină și de ce mergea așa de hotărât. Treptat, jocul m-a acaparat și, odată cu el, zgomotele s-au amplificat într-un murmur matinal familiar. Ziua începuse a se creiona, iar furnicuțele orașului se iveau tăcute și triste din toate zările. Își purtau care mai de care ba mapa, ba copilul de mână, ba mașina, ba simplul corp costumat ordonat pentru o nouă zi de muncă. Mișunau grăbite. Erau nerăbdătoare