Cugetare în iulie

 Mă amețește vara cu noianul ei de culori și mirosuri, cu spectrele de lumină și umbrele de liniște.

  Aș vrea să o cuprind pe toată și să o strecor într-o sticlă albastră, să-i privesc etern perspectiva efemeră. 

    Desfătarea picturală, trezirea în rouă, picăturile de aur și argint ale ploii calde, câmpul cu maci, fânul dansând lin, grâul copt, primul semn al prefacerii anotimpului. Păsările, o, păsările de le-aș putea opri în sticla de azur! O întreagă fremătare aș cuprinde și aș legăna-o ușor  ca pe un prunc când îl dezmierzi!  Și nu aș opri nicio fărâmă din vara arzătoare a lui iulie când tot câmpul e cuprins de galben roșiatic ca o larvă de vulcan. De ea mă tem ca și de liniștea din juru-i în amiezile dogoritoare. Și mă mai tem de vântul arzător-sec ce atinge cu aripa morții culorile frumoase ale verii. Mă tem de pământul secat ce-și cască guri imense către cer, de florile uscate rămase ca scheletele în picioare, de tufele cu spini, de  arbuștii prefăcuți în rug, de colb. Cel mai tare mă tem de colb. Praful asta zănatic îmi fură veselia de copil. Se așază cinic peste flori, copaci, câmpuri și oameni. Da, oamenii plini de colb sunt deja materie mumificată! E drept că n-au băgat de seamă în ce s-au transformat și cască ochii din craniul descărnat, spun vorbe terne prin gurile vineții și gesticulează grotesc din mâinile scheletice. Unii poartă lanțuri groase din metal înșelător agățate de gâturile lungi, hâde sau inele gigantice prinse pe oasele mâinilor. Sunt singurele lucruri care șuieră mai tare decât vorbele spuse de oamenii care și-au făcut mantii din colbul opac al verii. Nu-mi place să-i văd, nici să-i ascult!

    În sticla mea de azur ar fi doar vara proaspătă, cu frunza verde lucios a copacilor, florile, bucurii în culori, câmpul, în decade și nuanțe abia așternute cu pensula, până să se usuce culoarea care pășește iremediabil spre eternitate.  Aș culege delicat idei de abia înflorite, fir de iarbă crud, copaci veseli, păsări sure și multicolore, aer pur,  raze de soare  roșietice din apus și asfințit, picături de ploaie curată, cernută prin sitele dese ale cerului, curcubeul după ploaie, cupe de flori pline cu nectar, fructe dulci-acrișoare, furnici, gândaci și vietăți micuțe ce pot păși șoptit în visul meu de cristal albastru.