Fii râu!
Mergi doar înainte! Nu
privi în urmă! Toate vijeliile ți-au umflat apele și ai trecut adesea peste
albie, dar viața ți-a dat și timpuri line, vremuri senine. Ai curs ușor
mulțumindu-i pentru fiecare norișor de puf lăptos. Ai dansat ca un fulg aninat
de cer, în albia ta cu pietre șlefuite. Ai susurat și ai cântat cu păsările la
răsărit, în asfințit și ai plâns cu ele în toamnele târzii. Ai clipocit vesel sub
stratul de gheață, în iernile firești ale vieții și ai stat stingher, încătușat,
furios, înspăimântat, trist sau doar melancolic, în anotimpurile stranii ale
vieții.
Fii râu să poți spăla albia făurită de
trecerea timpului! Fii râu să poți plânge fără să-ți vadă nimeni lacrimile! Fii
râu să poți da universului pietre sculptate de curgerea ta ireversibilă! Dar,
uneori, opintește-te în ramurile adunate de furtuni ca stavilă în fața ta!
Tulbură-te în așezarea ta și caută cu forța minții calea către drumul tău!
Fii râu cu ape reci și
limpezi! Lasă drumeții să-și caute clipe de aninare în abisul tău limpid! Nu îndepărta
nici floare, nici pom, nici pasăre, nici om! Ia frunzele și petale cu tine!
Poartă-le în vălurele catifelate sau în vuietul furtunii! Ia cu tine și gânduri
și povețe, dar drumul să fie dar de tine știut!
Fii râu să poți cânta cu
viața alături! Să făurești o splendidă orchestră ce-și ascultă dirijorul! Să nu
te ferești de vibrato-ul strident al
cerului înfuriat! E viața însăși! E seva întregii vieți ce se clădește în jurul
tău!
Fii râu să dormi în
legănatul lin! Să porți cu tine copilul, tânărul, adultul și bătrânul ce vei deveni,
într-o zi, nu astăzi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu