Aștept ploaia de vară!

 

Am iubit ploaia dintotdeauna! În copilărie, creșteam cu ploaia! Mă înălțam amețitor. Sufletul îmi vibra de bucurie. Inima cânta în piept puternic, asemeni unei păsări care vrea să zboare din colivie spre infinitul cerului. Iubeam ploile de vară, care se iveau de nicăieri în zilele înăbușitoare! Priveam clipe prelungi cerul cum își adună forțele, cum umfla velele navei de război  ce transforma toți norii pufoși în cenușă. Primul fulger îmi oprea contemplarea, căci, cu adevărat mă temeam de săgețile de foc trimise pe pământ, iar tunetul mă tulbura și mai tare. Căutam  un loc unde să mă ascund și îmi astupam urechile. Dar teama nu-mi alunga bucuria de a ieși sub stropii grei și translucizi, cânt artileria cerului cânta cadențat. Mă avântam sub ploaie și-i sorbeam cu nesaț nectarul înmiresmat de vară a copilăriei. Pielea mea era precum sugativa școlarului. Aveam nevoie de ploaie pentru toată ființa mea, trup, minte și spirit. Apoi mă desfătam cu spectacolul ulițelor ce adunau apele ploii șuvoaie și dănțuiau frenetic peste curți și podețe. Deodată toată lumea era cuprinsă de ape, iar eu urcam în navele fără muniție ale cerului și plecam hai-hui, prin păduri eterice, munți de cleștar, dealuri  de spumă. Mă întâlneam cu zmeiele lansate de copii, cu spiriduși, zâne, ciclopi, inorogi. Nimic nu mă oprea în zborul meu senin, poate, doar, uneori, mâna bunicii când îmi atingea lin fruntea să alunge deochiul.  Dar, zborul poposea în aer, dincolo de nori, aproape de cer. Navele mă așteptau căci nu aveau un alt cârmaci. Urcam din nou cu fruntea ștearsă de sudoare și mă avântam și mai adânc în straturile cerului. Căram după mine același bagaj imaterial

Într-una din zile însă, ploaia a venit fără spectacol, fără nori grei și nave de război. A venit ascunsă, șoptită, tristă, cu stropii mici și iuți. Căderea lor pe trup ardea. Nu respiram, eram atentă la picurii mici, caustici. Am privit cerul. Îmi doream din tot sufletul să-l întreb și să-mi răspundă, dar glasul meu nu putea trece de perdeaua deasă a ploii înfuriate și cinice. Strigam, lovită de biciul ploii și, totuși, nimeni nu mă auzea, nimeni nu-mi răspundea. Delirul trist al ploii a cuprins câteva anotimpuri, iar eu am încetat să mai cresc. Nu am vrut să mă înalț fără ploaia mea caldă de vară. Nu am vrut să renunț la călătoria mea cu nava cerului în lumi închise ochiului de adult. Aștept și astăzi aceeași ploaie care mă îmbată cu parfumul ei nebunesc adus de vântul verii eterne.