Liniștea planetei

 

De liniștea planetei mă ocup eu, astăzi, doar astăzi. Voi opri sirenele și voi slobozi zbuciumul interior al Pământului. Voi interzice orice formă de comunicare modernă. Voi obliga oamenii să se privească pentru numai o secundă, o umilă clipă, în ochi. Să-și vorbească ochi în ochi. Să fie atenți la inima lor și a celui din fața lor. Vorbele prea grele le voi trimite în văzduh și le voi preface în ploaie, vânt, chiar furtună, dacă va fi nevoie. Nu voi pizmui pe nimeni. Nici pe cei mai norocoși, nici pe cei fără de scrupule, nici pe cei nedrepți și nici pe cei pe care, de obicei nu-i tolerez, ipocriții cinici ai planetei, lugubrii și veșnic iubitori de marele EU. Îi iert astăzi și încerc să echilibrez planeta. Am așezat cu grijă în talerul vechi, de o parte, zâmbete, șoapte, râsul copiilor, parfumul dimineții, curajul drumețului și bucuria zborului. Iar, în celălalt taler, am cuprins în buchete mari sufletele îndoite, fețele de împrumut, chipul slugărniciei, zelul celor fără creier, inima neagră a mortului viu. Acum măsor și scutur praful. Planeta mea pare împăcată, stabilă, dar sensibilă la orice adiere care-i atinge talerele grele.