Alb și negru

 

 

Ai chef să scrii, dar nu știi ce. Cuvintele îți zboară si se împletesc în cununi de flori. Imaginile prind contur ca într-un film alb-negru mut. Fiecare tablou creat e urmat de umila vorbă scrisă a muzelor ilustre. Sunt demne cuvintele, sunt calde și-ți dau avânt. Cutezi mai mult. Ai vrea să fii in pelicula frântă pe alocuri, să-ți așterni filmul pe pânză. Să-l joci, Să dai viață vieții tale. Iți pui o pălărie și înfrunți culorile. Le transformi în valuri terne și nu te uiți cum le așezi. Ești liber. Liber sa simți, sa creezi și să arați tuturor CE ești.

 Pălăria ta cea nouă îți vine ca o parte a corpului. E una cu tine și faci pasul cel mare, Treci de la umilul clovn cotidian la actorul vieții tale. Ești sobru, integru și înțelept. Ești mândru de tine și de creația ta. Ai vrea sa arăți lumii întregi CINE ești acum în clipele imortalizate pe filmul tău fără culoare. Dar de ce oare ai ales să creezi o asemenea operă în umbre, linii și nuanțe și tonuri infinite, de la albul pur la mărginitul negru, adânc ca un abis?  Pulberea argintată ți-ai așternut-o pe aripi și zbori cu pălăria ta cea noua pe cap. Ți-ai întins larg aripile și pulberea s-a disipat în nouri veseli ce cheamă ploaia. Dar nu ti-e frică acolo in înaltul cerului, Poți domestici tot universul, Alinți nourii si rad cu lacrimi mari de argint. Picuri peste  munți, flori si păduri un strat fin de argint transparent. Dar oamenii ii lași de-o parte. Pe ei nu-i vrei in filmul vieții tale. Ești solitar si nu vrei sa te schimbi. Ei, semenii tăi te-au dezamăgit profund. Ți-au săpat mormântul în propriul suflet. Te-au așezat acolo să primești culoare, Să îmbini nuanțe și să le fii soldat al vremurilor noi. Tu ești doar TU, un simplu cuvânt ce-l pronunță in șoaptă întreaga planeta. Ești unduirea senină ce curge prin venele bătrânului Pământ. Ești seva, ești viața. Ești cântul, ești forța. Ești gândul, ești înțelepciunea. Ești un om care- și scrie viața în alb și negru.