Natura din noi

De la -

 


Ce cultivăm ? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?

   Ne-am obișnuit să fim nuanța ternă a tabloului în care trăim. Fără a încerca măcar să gustăm culoarea la care, în taină visam. Suntem și atât. Ne integrăm perfect într-un tot pentru că nu avem curajul sa fim noi  înșine.

   Într-una din zilele trecute, cenușii, geroase și, mai presus de toate, perfide încă de la prima săgeată de soare, m-am orpit să respir aerul străzii. Și nu va gândiți ca am simțit marea tumultoasă a lui Balzac sau singuratatea profundă  a lui Baudelaire, ci doar omul modern, împovărat de griji cotidiene, cu brațele lungite de cumpăraturi făcute în grabă, mapa de birou și accesorii purtate de nu se stie  când în caz că … va ploua….. poate am timp să….. ar trebui să….. de mult n-am mai ajuns la ….. să nu uit de factura…. rețeta e cea mai importantă…..mai  am o ruda prin spital…….trebuia să-ți înapoiez ……. O port la mine de un an….. și când te gândești că locuim în același oraș , cea mai grea povară , replici prefabricate, clisee, bucățele de fraze stivuite în agenda minții , colacul de salvare.

Cel mai nefiresc mi s-a parut un barbat plangând, așezat pe o banca inghetata. Atipic, de-a dreptul bulversant. M-am indreptat spre el manat de o curiozitate inexplicabila.Ce l-a făcut să arunce masca ?

Părea a fi strigatul femeii din romanul lui O.Paler, la fel de ignorat.

Plângea zgomotos fărâmțind cu înverțunare niște hârtii. M-a privit nedumerit.Credeam că sunt singur  mi-a spus. Nu vreau să deranjez pe nimeni.Nu prea sunt binedispus astăzi,iar povestea mea nu este deloc deosebită.I-am explicat ca nu alerg dupa vreun subiect, ci doar ….. mi-a spus  ca a mai plâns in fata unei instituții, dar s-a simțit în siguranță, n-a suparat pe nimeni și nimeni nu i-a pus întrebari.

Oftând usor, parcă găsise timp, în tumultul orașului prăfuit, îmi sopti: Pierdui mama! Mă cutremurai din toata ființa și începui să plâng molcom alături de el fără să-l intreb cum și de ce. Încetul cu încetul plângeam amândoi la fel de zgomotos,  împovărați de aceeați durere, cu pieptul sugrumat uitându-ne la trecatori cum alergau bezmetic.

- Îmi spusea, îmi zise el deodată, nu te mai duce sa-mi iei pastile că sunt in spital ! Nu-i sănătos pentru tine mama  să alergi din spital la framacie, stai puțin cu mine !

- Și acum ? îndrăznii să întreb

-Sunt cu rețeta în mana, dar uitasem cuponul și până să-l iau…..

Se ridica și plecă strângându-mi mâna puternic. Il urmării din priviri cu sufletul împovărat și trist. Plecase și eu plângeam pentru că singurul om al cărui suflet îl vedeam  plătea un preț prea mare și-n sinea mea trăiam  rușinea de a vrea  să mă topesc  în neantul cotidian.

 

 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Top

Stare de veghe

De la -
  Mă cufund în apa mării sărată și vâscoasă. Fiecare parte a  trupului meu este înghițită, rând pe rând de lava însuflețită, rece, tristă și pustie.      Îmi țin capul la suprafață cu eforturi supraomenești, dar nu mă zbat, nu intru în panica unei rațiuni subzistențiale. Nu fac niciun efort gândit, ci reflex. Pesemne, trupul meu vrea să trăiască și luptă. Iar creierul acționează mecanic. Deși anatomia ne contrazice cu toate argumentele ei științifice, eu simt că trupul meu este cel care vrea viață, nu creierul, nu inima, nici simțurile, miile de simțuri acum amorțite în lava sinistră a mării.      Oamenii sunt toți la mal, așteaptă ca marea să ia o decizie pentru că eu refuz. Și încep să-i simt răceala usturătoare pe obraz. Ochii încep a se trezi și aruncă săgeți de rațiune în toate direcțiile. Dar creierul meu se simte confortabil ca stăpân absent al unui trup haotic, nătâng, cuprins de mirajul unei povești cu mare și pustiu.       Un singur  zgomot mai aude și se lasă cuprins de-a pu
Read more »

Omul și-a pus Bunătatea în cui

De la -
       Remediul tuturor maladiilor sufletești crește în locuri din ce în ce mai greu accesibile pentru rasa umana. Am văzut, dimpotrivă, animăluțe dând dovadă de un umanism impresionant.  Să privim suprema creație e divinității, omul mic, micit, cu sufletul înnegrit, cu mâinile hulpave, nu de muncă, ci de " hrană", cu ochiul iscoditor și veninos, capabil să ucidă dintr-o singură privire. El, omul, nu împarte hrana, bucuria, fericirea lui efemeră cu NIMENI. Înfulecă lacom totul, doarme cu un  ochi deschis, de veghe spre semenii lui, să nu-i fure hrana. Chiar dacă ea s-a prefăcut în altă materie viermănoasă, tot nu  o poate ceda. El, omul, se iubește doar pe SINE. Se contemplă lung în orice luciu fals întâlnește în cale. Se vede frumos, își zâmbește, își așază cu grijă chipul, se sărută pe fruntea lipicioasă de transpirația iscată de unicul act creator de care este capabil, compunerea propriei imagini.  Când vine vremea culesului, el, omul, devine mai comunicativ, mai sociabil,
Read more »

Top 3 preocupări cotidiene

De la -
       În ultima vreme, m-am lăsat purtată de vertij în sfere nebuloase. Nu am controlat nimic, deși, uneori simțeam nevoia unei certitudini. Oh, și câte sacrificii nu facem pentru aceste certitudini efemere ca și viața însăși! Dar prezentul strigă în urechea mea și nu-l pot ignora. Să-l privim mai atent. Război? Secetă? Șomaj? Pandemie? Crime ale societății făcute pe șosele, în spitale sau chiar în școli? Reușite în știință? Progresul tehnicii? Nu, toate astea sunt departe de cotidianul românesc.       Am încercat să obțin clasamentul cât mai fidel al preocupărilor societății văzute prin ochii media, rețele de socializare, manifestări artistice, reclame etc. Constatarea mea, după adânci observații și sentimente frustrante înăbușite, este una, nu știu cum să o numesc. Normală? Bizară? Simpatică? Grotescă? Nu, eu aș spune mâloasă. Un termen care mă surprinde până și pe mine. Dar așa se prezintă setea socială.       Pe primul loc , fără niciun dubiu, beauty style. Totul se învârte în j
Read more »

Mârțoaga la palat

De la -
    Iapa noastră cea de dar se tot plânge în zadar, Cum că-i iute ponegrită și oricine-i poartă pică, Tot sătulă d ’ uneltiri se trezești din simțiri, Să dea fuga la palat, că-i nevoie de jurat   Își dă coama în două părți și se leagă la saboți, Sprintenă pe trei copite, fuge pe căi ocolite, Ba prin crâng să audă știri, De la păsări din priviri, Ba prin codru parfumat, Ca să afle de împărat, Dacă-i bun, viclean, nebun, Dacă grajdul împărătesc este plin de prăsilet, Ori de gloabe potcovite, nici istețe, nici zorite, Și uite așa, trăgând copita, Se trezește aiurita, Drept în fața la palat Cu străjeru infuriat, Nu e unu, ci sunt doi Cei mai neînțelepți slugoi, Unu-i iepur cu copite și cu urechi înnegrite, Altu-i un vulpoi codaș cu figură de poznaș, Iepurele teleleu are-n cap coamă de leu, Iar vulpoiul îmbătrânit are togă de zenit, Este meșter la limbaj și din vorbe făurar Cântărește din priviri iapa lungă, costelivă Nu-i dă timp să
Read more »

Străfulgerare

De la -
Ce stranie este așteptarea cuprinsă între vis și realitate! Îți lovește sufletul cu pumnul de fier. Durerea nu are întotdeauna cuvinte sau lacrimi. Parfumul trandafirilor și al reginei nopții, jocul licuricilor în beznă, zgomotul pașilor, târșâitul bastonului de lemn, firul de înaltă tensiune desprins de pe stâlp cu o flacără vie ce tăiase întunericul în două și înrudise frica, lașitatea și maturitate. Ciudată îngemănare de sentimente! Satul părea un leagăn imens aninat de stele și gândul meu zbura departe printre lumini, umbre și tăceri, împresurat de parfumul călător al copilăriei. Răzbătea mirosul de gutui în toiul verii și-mi strecura în suflet tema despărțirii ce se apropia. Căutam pe cer semnele. Mă temeam de roșul toamnei ce urma. Cu toții ne întoarcem acolo unde ar trebui să rămânem veșnic. Mi-o amintesc pe Mama Iulica, bătrâna înfășurată în negru ca noaptea ce m-a schimbat. Erau doi bătrâni micuți, uscați de timp ca două smochine. Într-o zi, bătrâna mea cu basmaua înnodată
Read more »

La început de zbor

De la -
  Calculează-ți energia! Împarte judicios resursele pentru zile însorite, ploioase sau încremenite în viscolul năprasnic!  Nu pune deoparte gândirea cu soare și scânteile pentru întuneric! S-ar putea să nu ajungi să le folosești dacă le păstrezi doar pentru tine!  Fă exerciții de încălzirea aripilor! Testează-le forța, suplețea, dinamica, subtilitatea în vârtejuri line sau furtuni! Privește zarea! Privește necuprinsul! Sfredelește cu ochiul în hăuri sau înălțimi jinduite! Măsoară-ți înălțimea! Privește-te în oglindă! Pune-ți în desagă mai multe cuvinte cu care să împletești idei! Scutură-te de mirosul copilăriei!   Fii încrezător! Zborul se naște din vis și încredere! Fii optimist! Zborul e magic! Fii vesel! Orice zbor cunoaște înălțimea! Fii cutezător! Nicicând zborul nu se stinge! Uneori, însă, arde doar mocnit în minți încarcerate! Fii bun! Nimic nu ușurează mai mult aripile ca sufletul curat! Fii TU, identifică-te cu zborul și vei cunoaște zări și mări, înălțimi și abisuri, zi și n
Read more »

Echilibru egoist

De la -
     Fiți egoiști, măcar o clipă! Trăiți acea bucurie de a vă iubi pe sine, de a vă cunoaște mai bine și înțelege această nevoie de împlinire. Înlăturați toate grijile cotidiene, lăsați-vă mintea liberă și ... zburați cu aripi clădite din sentimentul ingrat de a fi egoist. După ce veți gusta imensitatea clipei, nimic nu vă va mai face să judecați egoistul, poate doar, din când în când, egoismul. Căci egoistul de ocazie poate fi un zbor de bucurie, dar egoismul, o povară.   Bucuria clipei nu se naște fără efort din partea voastră. Nu vă dă nimeni nimic! Nu așteptați, acționați! Clădiți-o pornind de la lucrurile mici, poate chiar microscopice în ecuația a vieții. Deci, treziți-vă de dimineață și alegeți repede din șifonier haina cu parfum de egoism. Asortați-o cu un mic accesoriu de prețuire de sine și dați sclipire întregii ținute cu atitudinea. Acum cu micul secret egoist în suflet sunteți pregătit pentru o zi de anostă normalitate în imperiul cenușiu al cotidianului. Veți întâlni acee
Read more »

Pietrele magice

De la -
       Ioana își pieptăna parul arămiu în fața oglinzii. Măsuța de toaletă era așezată în colțul camerei, lângă geam. Așa că putea să vadă, în cristalul oglinzii, jocul păsărilor pe ramurile teiului, bătrân dintotdeauna.      Superba piesă, străjuită de rame de bronz încrustate cu arabescuri și o explozie de flori de câmp, era moștenire de la mama. În fapt nu știa sigur, dar, de fiecare dată când privea spre colțul semi umbrit al camerei își vedea mama așezată la măsuța de toaletă, pieptădându-și părul cu mișcări gingașe. Copil fiind, Ioana adora să se așeze în locul favorit al mamei, pe scăunelul Ludovic cu picioare de leu și pernuță din tapiserie de mătase vernil. Desfăcea sipetul micuț în care-și ținea mama comorile, o pereche de cercei și un colier de perle, dăruite de tatăl său în perioada de logodnă, inelul cu piatră de turcoaz moștenit de la bunica, o brățară de argint filigranat și cinci pietricele cu suprafață neregulată, topaz, chihlimbar, jad, onix, smarald. Mama avea poveșt
Read more »

Orașul celor 1000 de pietre

De la -
     Ioana se trezi dis de dimineață cu gândul că trebuie să plece mai departe. A zăbovit destul aici printre copaci, își spunea în sinea ei. E timpul să-și cârmuiască corabia nouă ce încă miroase a lemn proaspăt, în alte zări, spre alte țărmuri. Așa că se strecură tiptil pe lângă camera copilăriei sale și porni cu pași hotărâți spre o altă dimensiune ai ei.             Timpul trecu ca un vis și Ioana puse pasul pe țărmul Orașului celor 1000 de pietre. Piciorul i se înfundă până la gleznă în nisipul viu, nestatornic ca și gândul ei. Se simți dintr-odată acasă, în cuibul cald țesut de mâna de bărbat a tatălui după fuga definitivă a mamei. Mama a plecat cu trenul aseară!, spunea Ioana trecătorilor când era mică și-și ruga tatăl să joace cu ea pe marea scenă rolul copilului fără mamă. Și tatăl intra în rolul părintelui orb care apuca trecătorii de mâini și le punea în palme fluturi de hârtie colorată, făcuți de Ioana cu multă grijă la lumina slabă a lămpiței pirogravată de mama sa, în
Read more »

Ploaie de vară

De la -
        Plouă cu idei fecunde. Plouă întețit. Stăm la o masă în centrul universului și savurăm aerul proaspăt al ploii. Părul și hainele ni-s ude de picăturile nervoase ale ploii, dar nu prea ne pasă. Privim în gol și nu vrem să ne tulbure nimeni și nimic meditația de vară.       Toată viața e o vară cu ploaie caldă și prietenoasă, la început, așteptată cu sete, ca un moment de purificare. Mai apoi, ploaia se întețește și stropii sunt reci, acizi. Ne surprinde în jocul nostru copilăresc. Ne izbește în sufletul plăpând. Plângem fierbinte sub ploaia rece și întreaga noastră ființă emană aburi.       Împrăștiem tristețea, dar rămânem sub același cer, același nor, o altă ploaie. O revărsare de ape tulburi. Un vuiet prelung al cerului supărat în clipa  noastră de vară. Cerul e supărat pe nepăsare. Intrigat de indolență. Trist de atâta resemnare. Noi suntem acolo, la aceeași masă, fără acoperiș, liberi sub bolta cerului furios. Primim și revărsarea mânioasă de ape. Nu mai plângem căci ideile
Read more »