Cu Himera la psiholog
M-am întâlnit cu Furnica, mergea
spre serviciu gârbovită, îmbrăcată office cu geantă
mare, grea , pantofii lustruiți , dar galbenă
la față și ochii morți în cap, cu vene verzi și cearcăne de mâl
pungite. O salutai în grabă, mă salută sleită.
Mai la amiază, ne întâlnirăm iară, la cabinet. Căra himera și o lungi pe vreo trei scaune. Era transparentă, gri-verde, aproape adormită. Apoi își șterse broboadele de sudoare și-și scoase o agendă. Așa nu se mai poate ! Intră! Lungi himera pe canapeaua și începu să spune ce o durea pe ea, căci himera era adormită de atâta legănat și purtat încolo, încoace !
Doamne, cât a mai crescut!
O privi cum îi dansează osânza revărsată de pe canapeaua
mică și cum gușa se împreuna cu burta de nu se mai știa de forma trupului defel. O legăna ușor să spună și să răspundă,
dar himera se-nălță și se făcu neagra, capătă forma, pumni mari și gheare de otel, umplu camera cu totul , sparse, pufni , întuneca și șuieră. PsY o
potoli cu-n semn , o îngenunche , ea implora, târând-se ca o
reptilă , se făcu mica , verde si transparenta, fugi sub
canapea.
Stăpâna o chemă, era fericita, o mângâie pe căpșor, și o vârî în geantă. PsY ridică o sprânceană. Furnica plecă privirea. Dar știa că nu se poate totul din prima, mai sunt și alte etape!
Nu era încă pregătită! Plecă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu