Paradis Personal

    Vară atemporală cu miros de grâu copt. Pornesc de la fereastră spre zenit. Mi-anim zborul cu gânduri în culori de vară. Simt nerăbdarea aripii și a minții de a pătrunde înaltul cerului de un albastru eteric. E liniște în văi, e liniște pe culmi. E liniște la firul gros al  grâului, la umbra adormită a copacilor, în răcoarea cristalină a râurilor și-n cele mai ascunse guri ale pământului. Vântul adie cu un fior plăpând de răcoare și aduce arome amestecate de iarbă, flori și fructe. Îmi simt ochii flămânzi de atâta frumusețe. Aripa mea adună comorile într-un imaginar hambar uriaș cu porți aninate de cer. Mă întreb de unde această nevoie de a strânge tot ce-ți face inima să tresare?  De ce nu ne mulțumește clipa și ne dorim să o conservăm în amintiri, în fărâme de idei  cu care să ne reconstruim momentele peste timp? Căci adunăm și lucruri materiale nu doar crâmpeie de vis. Smulgem cu mâna un pai, apăsăm din instinctiv pe obiectiv, culegem o floare, o petală sa...

       Timpul are armele lui letale. Uneori îți intră săbii de gheață cu tăiș de diamant drept în suflet și sălășluiesc acolo zi și noapte în plaga vie. Le simți duritatea și răceala, te contopești cu durerea și uiți să mai respiri sau o faci încet, prevăzător, să-i dai timp durerii să adoarmă și tu să prinzi acele clipite fugarnice de amorțeală. Între două străfulgerări ascuțite, trăiești și prețuiești puținul timp în care durerea ta e adormită. Te-ai trezit cu o secundă înaintea ei să te bucuri de plinătatea și miracolul vieții. S-ar spune că vârsta te face mai înțelept sau poate mai răbdător, dar nu este  pe deplin așa. Ești tot tu în trup de matur sau vârstnic, cu mintea în alertă, căci ai fost martor la etapele ciclice ale vieții. Toată ființa ta e pregătită să fure clipele de fericire, iar mintea le absoarbe într-un germinator. Acolo unde nu ai perceput valoarea clipei, rămâne în sarcina minții tale să ți-o releve, dar peste timp, când durerea deja te-a cu...