Paradis Personal

  Port cu mine un gând firav, abia ivit din găoace. Il țin aproape de inimă și-l pipăi des, să văd că mai palpită. E delicat și gingaș, dar nedeprins cu viața muritorilor de rând. Nu știe să lupte sau să împingă. Șoptește doar în urechea trecătorilor să-l ia în calcul. Lumea-i tăcută și cruntă. Se învârte nemilos în jurul său și-i îngustează spațiul. Gândul meu nevolnic respiră sacadat ca un claustrat. Mă opresc și-i dau oxigenul meu să poată depăși momentul. Mă privește cu ochi transparenți, lipsiți de bucuria vieții. Are de gând oare să renunțe? Plâng mai amarnic decât el. Și-l scald în lacrimile mele fierbinți. Oftează secătuit de vlagă și-și revine în simțiri. Bucuria mea nu are margini. Il țin în palmă și-l alint.  Micuțule drag, vreau să crești cu aripi de pasăre singuratică, ochi de vultur flămând și gheare de stâncă. Te voi hrăni  cu aer curat și-ți voi da să bei nectarul pur al inimii mele. Când vei fi bolnav, te voi tămădui cu cele mai perfide iluzii. Te voi înc...

     A sosit Noiembrie curat. Îmbrăcat elegant cu un costum gri suav, pantofi de tuș negru, fular țesut din firele șterse de culoare și baston de mesteacăn desfrunzit. In eleganța lui de gentelman rafinat s-a simțit fâstâcit când nu avea pe cap pălăria sa o ridice pentru salutul reverențios. Oare unde o rătăcise? Nu pleca niciodată fără ea la drum. Știa, că, pe drumul ce se deschidea în fața lui, putea oricând întâlni eleganta doamna Octombrie. Învăluita în culori sublime, asortate cu cele mai rafinate parfumuri. Ochii săi de miere limpede i-ar fi sesizat rapid lipsa accesoriului ce-i completat tot timpul eleganta. Se temea de prea frumoasa doamnă pentru care făcuse în taina o mare pasiune. Oare îl găsește prea cinic, prea grăbit sau poate prea rece? Știa sigur ca nu-i împărtășește ideile și aspirațiile, dar, totuși, așa neînțeles și îndrăgostit, prefera să rămână el. Acel simplu Noiembrie, în culori cinice, cu baston și umbrelă, cu pălăria pe cap și pelerină pe umeri....